snspms.ro

Română
Home
A+ R A-

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB)

organizează începând cu data de 23.10.2017, Programul de formare pentru evaluatorii de spitale – seria FEV 7 – Asistenți medicali


Programul de formare pentru evaluatorii de spitale este organizat la solicitarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și se adresează persoanelor – asistenți medicali, care doresc să devină evaluatori de spitale, având ca obiectiv major însușirea și aprofundarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare pentru a realiza în condiţii optime, activităţile specifice procesului de evaluare a spitalelor, în vederea acreditării.

Înscrierea la Programul de formare pentru evaluatorii de spitale se face cu respectarea a cel puţin unuia dintre următoarele criteriile menționate în Ordinul Președintelui ANMCS nr. 651/2016 din 3 noiembrie 2016 privind  recunoaşterea,  evidenţa,  evaluarea,  monitorizarea  şi  perfecţionarea  evaluatorilor  de  servicii  de sănătate ai Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate:

a)  să  fie  absolvent  de  studii  superioare  cu  diplomă/licenţă  recunoscută  pe  teritoriul  Uniunii Europene în domeniile: medicină generală sau asistenţă medicală (inclusiv fiziokinetoterapie) ori să fie asistent medical principal cu vechime neîntreruptă în muncă de minimum 5 ani;

b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau sănătate publică, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;

c) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau sănătate publică, agreate de către Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii;

d) în cazul absolvenţilor de studii superioare cu diplomă/licenţă în domeniile:biologie, biochimie, farmacie, fizică, matematică, psihologie, economic, juridic, tehnic, informatică şi/sau comunicaţii, să aibă experienţă contractuală de minimum 2 ani în administraţia publică din sănătate, în sectorul spitalicesc public sau privat, sau în domeniul serviciilor de sănătate din ambulatoriu, dovedită prin documente.

Programul are structură modulară şi se desfăşoară pe durata a patru săptămâni, astfel:

-      1 sesiune de pregătire teoretică – curs și exerciții la sală, cu durată de 5 zile, care cuprinde următoarele tematici:

  • Noțiuni de organizarea spitalului
  • Managementul clinic al spitalului
  • Principii și modele de standardizare la nivelul spitalului
  • Organizarea și evaluarea activităţii de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale în spital
  • Circuitele funcționale din spital
  • Siguranța pacientului și calitatea serviciilor spitalicești
  • Evaluatorul de spitale
  • Standardele și indicatorii de acreditare a spitalului
  • Verificarea și validarea sistemului de managementul calității la nivelul spitalului

-      1 sesiune de pregătire practică – aplicaţii,  cu durată de 3 zile, reprezentând realizarea de studii de caz, exercitii şi simulare, pe următoarele domenii:

  • Simularea unei zile din cursul vizitei de evaluare la nivelul spitalului, aplicații practice la sală
  • Simularea unei zile din cursul vizitei de evaluare la nivelul spitalului, aplicații practice în spital

Între primul modul şi modulul al doilea, participanţii la program beneficiază de un interval de două săptămâni, destinat studiului individual, necesar aprofundării cunoştinţelor teoretice dobândite şi rezolvării unor studii de caz, în vederea desfăşurării activităţilor practice.

Pentru admiterea la programul de formare pentru evaluatorii de spitale, participanţii – asistenți medicali vor susţine un test de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată (documente în format WORD şi EXCEL), care este eliminatoriu. Cerințele pentru pregătirea testului de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată pentru acest program se găsesc în anexa acestui anunț.

Admiterea la testul de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată se face numai în condițiile achitării integrale a taxei de participare în valoare de 165,00 lei, anterior susținerii acestuia.

Pentru a participa la testul de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată, persoanele înscrise la programul de formare pentru evaluatorii de spitale – asistenți medicali, urmează să se prezinte luni 23.10.2017, la ora 08.30, la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, din Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, Bucureşti.

Deschiderea programului are loc în data de luni, 23.10.2017, ora 09.00 la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, din Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, Bucureşti.

În vederea participării la programul de formare pentru evaluatorii de spitale, persoanele înscrise – asistenți medicali, urmează să depună un dosar care conţine următoarele:

  1. Formularul de înscriere (semnat) în original;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor superioare în domeniile: asistenţă medicală (inclusiv fiziokinetoterapie).
  4. Documentul / copia documentului care atestă vechimea neîntreruptă în muncă de minimum 5 ani pentru asistenți medicali cu grad principal.
  5. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz;
  6. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare, în valoare de 1.937,00 lei.
  7. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinta medicală etc) în original;
  8. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare pentru evaluatorii de spitale, în original.

Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină de către participant, sub supravegherea secretarului didactic.

N.B. Taxa de participare include şi tariful pentru participarea la testul de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată, în valoare de 165,00 lei.

Achitarea taxei de participare la programul de formare pentru evaluatorii de spitale se poate face integral sau în două tranşe, la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos:

- Beneficiar SNSPMPDSB
- CIF: 26328134
- Cont: RO 80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti

Depunerea dosarului în vederea participării la programul de formare pentru evaluatorii de spitale se face până la data începerii programului (prima zi de curs) inclusiv, la secretariatul didactic.

Dosarele incomplete vor fi respinse.

Organizarea seriei de participanți – asistenți medicali la Programul de formare pentru evaluatorii de spitale – FEV 7 se face în ordinea cronologică a depunerii cererilor de înscriere.

La absolvirea programului, cursanţii vor primi un Certificat de absolvire, eliberat de către SNSPMPDSB, condiție obligatorie pentru a deține calitatea de evaluator de spitale activ.


Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul SNSPMPDSB, persoană de contact: secretar didactic Violeta MARIN, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , telefon 0753 093 240 sau 021 252 8022 – int. 166.


CERINȚE PENTRU PREGĂTIREA TESTULUI DE VERIFICARE A CUNOȘTINȚELOR DE TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ PREMERGĂTOR PROGRAMULUI DE FORMARE PENTRU  EVALUATORII DE SPITALE

Testul de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată se organizează în prima zi (luni) a programului de formare, la sediul SNSPMPDSB, din Str. Vaselor nr. 31, Sector 2 București, în intervalul orar 09.00 – 10.00.

Pentru a participa la testul de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată, persoanele înscrise la programul de formare pentru evaluatorii de spitale – asistenți medicali, urmează să se prezinte luni 23.10.2017, la ora 08.30, la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, din Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, Bucureşti


Testul de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată (documente în format WORD şi EXCEL):

a. Durata – 60 minute;
b. Fiecare participant va rezolva documente în format WORD şi în format EXCEL, în baza unor cerinţe prezentate pe suport de hârtie, în care se vor specifica condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească rezolvarea celor 2 (două) tipuri de documente;
c. Documentele  sunt realizate după modelul celor care constituie documentaţia specifică, utilizată în cadrul procesului de evaluare;
d. Pentru susținerea testului de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată, participanţii pot utiliza propriul laptop sau pot lucra pe laptop-ul pus la dispoziţie de către SNSPMPDSB;
e. Rezultatul obținut la testul de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată se afișează în acceași zi;
f. Testul de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată este eliminatoriu. Pentru promovarea testului este necesară obținerea cel puțin a notei 7.00 (șapte).


Persoanele care nu au promovat testul de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată nu pot participa la programul de formare.

1. Noțiuni generale: date, informații, dosare (foldere), fișiere
−        Organizarea dosarelor și a fișierelor
−        Crearea dosarelor și a fișierelor
−        Operații cu dosare și fișiere: copierea, mutarea, comprimarea
−        Ștergerea și restaurarea dosarelor și a fișierelor
−        Schimbarea numelor fișierelor și a dosarelor

2.  Utilizare Microsoft Word
−        Deschiderea, crearea, salvarea și închiderea unuia sau mai multor documente
−        Comutarea între mai multe documente deschise
−        Ajustarea setărilor de bază
−        Operații de bază în documente
−        Introducerea informațiilor în documente

  • Introducerea textului in documente
  • Introducerea caracterelor speciale, a simbolurilor

−        Selectarea informatiilor
−        Editarea informatiilor
−        Folosirea comenzilor Undo (anulare) si Redo (refacere)
−        Copierea, mutarea sau ștergerea unui text
−        Caută și înlocuiește
−        Formatarea caracterelor

  • Folosirea formatării de tip: Aldin (Bold), Cursiv (Italic), Subliniere (Underline)
  • Trecerea unul text in format exponent (Superscript) sau indice (Subscript)
  • Modificarea textului în majuscule, minuscule

−        Folosirea diferitelor culori în text
−        Alinierea textului: la stânga, centru, dreapta, justify
−        Spațierea rândurilor și paragrafelor
−        Introducerea și ștergerea marcatorilor (bullets) si a numerotărilor (numbering) pentru o listă
−        Formatarea paginilor
−        Adaugarea, modificarea unui text în antet și subsol
−        Tabele

  • Crearea unui tabel standard
  • Introducerea și editarea informațiilor într-un tabel
  • Selectarea rândurilor, coloanelor, celulelor și a întregului tabel
  • Inserarea, ștergerea rândurilor și a coloanelor

−        Conversia text – tabel - text
−        Examinarea documentului înaintea imprimării

3. Utilizare Microsoft Excel

−        Gestionarea foii de calcul (sheet): creare, redenumire, ștergere, marcare color
−        Gestionarea datelor din foile de calcul

  • Selectarea celulelor
  • Introducerea, modificarea și ștergerea celulelor, rândurilor, coloanelor

−        Căutarea și înlocuirea conținutului unei celule
−        Sortarea și filtrarea datelor
−        Câmpuri calculate
−        Lucrul cu formule: CONCATENATE, COUNT, IF, COUNTIF, EXACT, SUM, SUMIF
−        Copierea celulelor și a întregului conținut al foii de calcul în altă foaie de calcul (Copy – Paste, Paste special)
−        Inserarea unui PivotTable
−        Vizualizarea și formatarea documentului pentru tipărire

4. Transferul unor informații din Word în Excel și invers

5. Arhivare, dezarhivare folder / fișier

6. Transmitere prin e-mail a unui  folder / fișier atașat


Download:
Formular inscriere

Programul de formare pentru evaluatorii de spitale este organizat la solicitarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și se adresează persoanelor – asistenți medicali, care doresc să devină evaluatori de spitale, având ca obiectiv major însușirea și aprofundarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare pentru a realiza în condiţii optime, activităţile specifice procesului de evaluare a spitalelor, în vederea acreditării.

Înscrierea la Programul de formare pentru evaluatorii de spitale se face cu respectarea a cel puţin unuia dintre următoarele criteriile menționate în Ordinul Președintelui ANMCS nr. 651/2016 din 3 noiembrie 2016 privind  recunoaşterea,  evidenţa,  evaluarea,  monitorizarea  şi  perfecţionarea  evaluatorilor  de  servicii  de sănătate ai Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate :

a)    fie  absolvent  de  studii  superioare  cu  diplomă/licenţă  recunoscută  pe  teritoriul  Uniunii Europene în domeniile: medicină generală sau asistenţă medicală (inclusiv fiziokinetoterapie) ori să fie asistent medical principal cu vechime neîntreruptă în muncă de minimum 5 ani;

b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau sănătate publică, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;

c) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau sănătate publică, agreate de către Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii;

d) în cazul absolvenţilor de studii superioare cu diplomă/licenţă în domeniile:biologie, biochimie, farmacie, fizică, matematică, psihologie, economic, juridic, tehnic, informatică şi/sau comunicaţii, să aibă experienţă contractuală de minimum 2 ani în administraţia publică din sănătate, în sectorul spitalicesc public sau privat, sau în domeniul serviciilor de sănătate din ambulatoriu, dovedită prin documente.

SNSPMPDSB pe Facebook

Cautare articole pe site

онлайн фильмы

Link-uri utile

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Ministerul sănătății
Ministerul
sănătății


Afilieri

Register

*
*
*
*
*

* Field is required