snspms.ro

Română
Home
A+ R A-

FEV 5 – Program de Formare pentru Evaluatorii de Spitale – Medici

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB)

organizează începând cu data de 25.09.2017, Programul de formare pentru evaluatorii de spitale – seria FEV 5 – Medici


Programul de formare pentru evaluatorii de spitale este organizat la solicitarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și se adresează persoanelor – medici, care doresc să devină evaluatori de spitale, având ca obiectiv major însușirea și aprofundarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare pentru a realiza în condiţii optime, activităţile specifice procesului de evaluare a spitalelor, în vederea acreditării.

Programul are structură modulară şi se desfăşoară pe durata a patru săptămâni, astfel:

-      1 sesiune de pregătire teoretică – curs și exerciții la sală, cu durată de 5 zile, care cuprinde următoarele tematici:

  • Noțiuni de organizarea spitalului
  • Managementul clinic al spitalului
  • Principii și modele de standardizare la nivelul spitalului
  • Organizarea și evaluarea activităţii de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale în spital
  • Circuitele funcționale din spital
  • Siguranța pacientului și calitatea serviciilor spitalicești
  • Evaluatorul de spitale
  • Standardele și indicatorii de acreditare a spitalului
  • Verificarea și validarea sistemului de managementul calității la nivelul spitalului

-      1 sesiune de pregătire practică – aplicaţii,  cu durată de 3 zile, reprezentând realizarea de studii de caz, exercitii şi simulare, pe următoarele domenii:

  • Simularea unei zile din cursul vizitei de evaluare la nivelul spitalului, aplicații practice la sală
  • Simularea unei zile din cursul vizitei de evaluare la nivelul spitalului, aplicații practice în spital

Între primul modul şi modulul al doilea, participanţii la program beneficiază de un interval de două săptămâni, destinat studiului individual, necesar aprofundării cunoştinţelor teoretice dobândite şi rezolvării unor studii de caz, în vederea desfăşurării activităţilor practice.

Pentru admiterea la programul de formare pentru evaluatorii de spitale, participanţii - medici vor susţine un test de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată (documente în format WORD şi EXCEL), care este eliminatoriu.

Admiterea la testul de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată se face numai în condițiile achitării integrale a taxei de participare în valoare de 165,00 lei, anterior susținerii acestuia.

Deschiderea programului are loc în data de luni, 25.09.2017, ora 09.00 la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, din Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, Bucureşti.

În vederea participării la programul de formare pentru evaluatorii de spitale, persoanele înscrise – medici, urmează să depună un dosar care conţine următoarele:

  1. Formularul de înscriere (semnat) în original;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor superioare – medicină, cu diploma/licenţă recunoscută pe teritoriul Uniunii Europene;
  4. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz;
  5. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare, în valoare de 1.937,00 lei.
  6. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinta medicală etc) în original;
  7. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare pentru evaluatorii de spitale, în original.

Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină de către participant, sub supravegherea secretarului didactic.

N.B. Taxa de participare include şi tariful pentru participarea la testul de verificare a cunoștințelor de tehnoredactare computerizată, în valoare de 165,00 lei.

Achitarea taxei de participare la programul de formare pentru evaluatorii de spitale se poate face integral sau în două tranşe, la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos:

- Beneficiar SNSPMPDSB
- CIF: 26328134
- Cont: RO 80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti

Depunerea dosarului în vederea participării la programul de formare pentru evaluatorii de spitale se face până la data începerii programului (prima zi de curs) inclusiv, la secretariatul didactic.

Dosarele incomplete vor fi respinse.

Organizarea seriei de participanți – medici la programul de formare pentru evaluatorii de spitale – FEV 5 se face în ordinea cronologică a depunerii cererilor de înscriere.

La absolvirea programului, cursanţii vor primi un Certificat de absolvire, eliberat de către SNSPMPDSB, condiție obligatorie pentru a deține calitatea de evaluator de spitale activ.


Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul SNSPMPDSB, persoană de contact: secretar didactic Violeta MARIN, telefon 0753 093 240 sau 021 252 8022 – int. 166.


Download:
Formular inscriere
Rezultate examen

SNSPMPDSB pe Facebook

Cautare articole pe site

онлайн фильмы

Link-uri utile

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Ministerul sănătății
Ministerul
sănătății


Afilieri

Register

*
*
*
*
*

* Field is required