snspms.ro

English
A+ R A-

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB) organizează începând cu data de 08.06.2022, Programul de formare în domeniul ”Management spitalicesc” – seria MS 64 – ONLINE

 

Scopul programului de formare este pregătirea managerilor de spital pentru a asigura mai buna gestionare a spitalelor și creșterea performanţei manageriale la nivelul acestora. Programul este proiectat pe două secţiuni: pregătire teoretică și aplicații practice.

Programul se adresează numai absolvenţilor unei instituţii de învăţământ superior.

 

Seria de program este constituită din maxim 35 de participanţi, incluși ȋn ordinea cronologică a ȋnscrierii (data de înregistrare a formularului de înscriere).

 

Programul se desfăşoară ONLINE, săptămânal, ȋn zilele de miercuri şi joi, ȋn intervalul orar 10.00-16.00 și este structurat pe 11 module, după cum urmează:

  • Management general
  • Organizarea şi evaluarea spitalului
  • Finanţarea bazată pe caz rezolvat (DRG)
  • Economie sanitară
  • Management financiar contabil/Analiza comparată a sistemelor de sănătate
  • Managementul resurselor umane
  • Managementul calităţii și evaluarea performanței
  • Standardizare, acreditare si control intern in cadrul spitalului
  • Managementul comunicării la nivelul unui spital
  • Management de proiecte
  • Finanţe publice pentru managerii din sistemul de sănătate

 

La finalul programului are loc examenul de absolvire, care constă dintr-o probă scrisă –  şi o probă practică – elaborarea şi susţinerea unui Proiect de management.

 

Înscrierile la program se fac prin completarea și semnarea Formularului de înscriere, care se transmite ONLINE, prin intermediul poștei electronice, pe adresa secretariatului didactic: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:

  1. Formular de înscriere (poate fi descărcat pe www.snspms.ro)
  2. Copia actului de identitate
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor superioare
  4. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz
  5. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare
  6. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală etc)
  7. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare sau Declaraţie pe propria răspundere, după caz

 

Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină.

Dosarul cu documentele mai sus menţionate, poate fi trimis prin:

-         curier sau prin poştă, la sediul instituţiei: Str. Vaselor nr. 31, 021253, Sector 2 Bucureşti, în atenția Secretarului didactic, dna. Adina ADAM

sau

-         prin poșta electronica - documentele semnate electronic, cu semnătura electronică certificată, la adresa de mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 

În cazul renunţării de a participa la program, taxa de curs poate fi restituită doar până la data începerii cursului.

 

Depunerea dosarului în vederea participării la programul de formare se face până la data începerii programului (prima zi de curs) inclusiv.

Dosarele incomplete sau care nu respectă condițiile de mai sus vor fi respinse.

 

Achitarea taxei de participare la programul de formare, în valoare de 3.310,00 lei, se poate face integral sau în două tranşe, prin OP conform datelor de identificare de mai jos:

- Beneficiar SNSPMPDSB

- CIF: 26328134

- Cont: RO 80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti

 

Informaţii suplimentare se pot obține prin poșta electronica de la Secretariatul didactic – Adina ADAMThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it , telefon 021.252.0425 / 021.252.8022 – int. 143 sau 0753.093.223

 

Coordonatorul programului, Dr. Cristina LUPAN - This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB) organizează începând cu data de 06.06.2022, Programul de formare în domeniul ”Management spitalicesc” – seria MS 63 – ONLINE

 

Scopul programului de formare este pregătirea managerilor de spital pentru a asigura mai buna gestionare a spitalelor și creșterea performanţei manageriale la nivelul acestora. Programul este proiectat pe două secţiuni: pregătire teoretică și aplicații practice.

Programul se adresează numai absolvenţilor unei instituţii de învăţământ superior.

 

Seria de program este constituită din maxim 35 de participanţi, incluși ȋn ordinea cronologică a ȋnscrierii (data de înregistrare a formularului de înscriere).

 

Programul se desfăşoară ONLINE, săptămânal, ȋn zilele de luni şi marţi, ȋn intervalul orar 10.00-16.00 și este structurat pe 11 module, după cum urmează:

  • Management general
  • Organizarea şi evaluarea spitalului
  • Finanţarea bazată pe caz rezolvat (DRG)
  • Economie sanitară
  • Management financiar contabil/Analiza comparată a sistemelor de sănătate
  • Managementul resurselor umane
  • Managementul calităţii și evaluarea performanței
  • Standardizare, acreditare si control intern in cadrul spitalului
  • Managementul comunicării la nivelul unui spital
  • Management de proiecte
  • Finanţe publice pentru managerii din sistemul de sănătate

 

La finalul programului are loc examenul de absolvire, care constă dintr-o probă scrisă –  şi o probă practică – elaborarea şi susţinerea unui Proiect de management.

 

Înscrierile la program se fac prin completarea și semnarea Formularului de înscriere, care se transmite ONLINE, prin intermediul poștei electronice, pe adresa secretariatului didactic: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:

  1. Formular de înscriere (poate fi descărcat pe www.snspms.ro)
  2. Copia actului de identitate
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor superioare
  4. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz
  5. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare
  6. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală etc)
  7. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare sau Declaraţie pe propria răspundere, după caz

 

Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină.

Dosarul cu documentele mai sus menţionate, poate fi trimis prin:

-         curier sau prin poştă, la sediul instituţiei: Str. Vaselor nr. 31, 021253, Sector 2 Bucureşti, în atenția Secretarului didactic, dna. Adina ADAM

sau

-         prin poșta electronica - documentele semnate electronic, cu semnătura electronică certificată, la adresa de mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 

În cazul renunţării de a participa la program, taxa de curs poate fi restituită doar până la data începerii cursului.

 

Depunerea dosarului în vederea participării la programul de formare se face până la data începerii programului (prima zi de curs) inclusiv.

Dosarele incomplete sau care nu respectă condițiile de mai sus vor fi respinse.

 

Achitarea taxei de participare la programul de formare, în valoare de 3.310,00 lei, se poate face integral sau în două tranşe, prin OP conform datelor de identificare de mai jos:

- Beneficiar SNSPMPDSB

- CIF: 26328134

- Cont: RO 80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti

 

Informaţii suplimentare se pot obține prin poșta electronica de la Secretariatul didactic – Adina ADAMThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it , telefon 021.252.0425 / 021.252.8022 – int. 143 sau 0753.093.223

 

Coordonatorul programului, Dr. Cristina LUPAN - This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it <

SNSPMPDSB anunţă începerea înscrierilor pe platforma www.perfmed.ro în sistem online pentru programul de pregătire în vederea obţinerii atestatului în

CHIRURGIE LAPAROSCOPICĂ ÎN GINECOLOGIE

Cursul se va derula conform curriculum-ului aprobat prin ord. MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2021, în centrul de pregatire Târgu-Mureș, sub coordonarea domnului Prof.Univ.Dr. Bela SZABO (Responsabil național de program), la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Mureș, în perioada 01.06.2022 – 30.09.2022.

Perioada de înscriere pe platforma educaționala PERFMED (www.perfmed.ro) este 5 – 22 mai 2022, în limita a 12  locuri.

 

Conform ord.MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare, la acest program de studii complementare pentru obținerea atestatului au acces medicii specialişti şi primari în specialitatea Obstetrică-ginecologie.

Dosarul de înscriere cuprinde:

  1. Cererea de înscriere  – vezi model atașat;
  2. Diploma de licenţă;
  3. Certificatul de membru şi avizul de liberă practică de la CMR, vizat la zi;
  4. Ordinul de confirmare în specialitate/primariat;
  5. CI şi, funcție de caz, acte doveditoare ale schimbării numelui;
  6. Adeverință din partea angajatorului privind participarea la programul de pregătire. Dacă nu sunteți angajat  se va da o declarație pe propie răspundere în acest sens;
  7. Copie dupa chitanta/ordinul de plata cu care a fost achitata taxa de curs .

Taxa de curs este 5000 lei și trebuie achitată integral până cel târziu 31.07.2022, astfel:

  1. prima rata de 2500 lei pana la 20 mai 2022, condiție obligatorie de participare la curs;
  2. a doua rată până la 31.07.2022.

 

Se poate achita in contul mentionat mai jos sau la casieria din str. VASELOR nr. 31.

 

Dacă se dorește ca factura să fie eliberată pe numele CMI / PFI / PFA, plata trebuie să se facă din contul cabinetului, specificând C.U.I-ul cabinetului și la observații se va trece numele cursantului și denumirea cursului (ex. IONESCU MARIA, curs CHIRURGIE PARAPOSCOPICA ÎN GINECOLOGICE...).

În cazul în care plata se face de către persoană fizică specificând CNP-ul nu se poate elibera factura pe numele cabinetului.

 

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MANAGEMENT ȘI PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL SANITAR BUCUREȘTI
STR. VASELOR NR.31, SECTOR 2, 021253 BUCURESTI

CONT IBAN : RO80TREZ70220F335000XXXX  deschis la TREZORERIA Sector 2 BUCURESTI
COD FISCAL (C.U.I - Cod Unic de Inregistrare): 26328134

Pentru eliberarea facturii va rog sa va adresati serviciului contabilitate, dupa minim 7 zile calendaristice de la achitarea taxei, la adresa: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 

În cazul renunțării de a participa la programul de studii complementare pentru obținerea atestatului în CHIRURGIE LAPAROSCOPICĂ ÎN GINECOLOGICE, potrivit Hotărârii  Consiliului de Administrație al SNSPMPDSB nr. 6 din 25.02.2022, taxa de participare poate fi restituită DOAR până la data începerii cursului.

Dupa terminarea finalizarea programului de studii complementare pentru obținerea atestatului în CHIRURGIE LAPAROSCOPICĂ ÎN GINECOLOGICE se va elibera adeverința de absolvire, necesară la înscrierea pentru susținerea examenului de atestat.

Pentru înscrierea la examenul de atestat mai este necesară o adeverință din care să rezulte  efectuarea unui număr minim de 50 intervenții chirurgicale laparoscopice, ca prim operator, sub supravegherea unui medic cu competență/atestat în Chirurgie laparoscopică ginecologică, dupa finalizarea programului de studii complementare.


ATENTIE ! Înscrierea la examen intră în responsabilitatea exclusivă a absolventului!

 

Conform Normelor metodologice de aplicare a OMS 418/2005 cu modificarile si completarile ulterioare:

Art. 13.

(1)Programele de studii complementare în vederea obținerii de atestate se finalizează prin examen organizat de Ministerul Sănătății. Nota minimă necesară de obținere a atestatului este 7,00.

(2)Absolvenții programelor de studii complementare se pot prezenta la examenul pentru obținerea atestatului numai în primii 2 ani de la finalizarea programului.

Art. 14.  În urma promovării examenului de atestare, Ministerul Sănătății eliberează atestatele de studii complementare.

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB)

organizează începând cu data de 23 mai 2022

Programul de formare "Managementul calităţii serviciilor de sănătate" – seria MQ22 - ONLINE

 

Programul se adresează persoanelor care doresc să se pregătească în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate, inclusiv pentru a putea ocupa posturile înființate la nivelul unității de management al calității din cadrul spitalelor, conform legii.

Seria de program este constituită din participanţii incluși în ordinea cronologică a înscrierii (conform datei de înregistrare a formularului de înscriere). Numărul minim de participanți pentru constituirea unei serii de program este de 20 de persoane. Organizarea seriilor de participanți la programul de perfecționare se face în ordinea cronologică a numărului de înregistrare a formularelor de înscriere.

Se poate înscrie la programul de formare şi perfecţionare pentru dobândirea certificatului de absolvire orice persoană absolventă de studii medii/superioare interesată să se formeze/perfecționeze în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate.

Programul cuprinde 10 (zece) module, însumând un total de 84 de ore. Între prima și cea de-a doua sesiune de cursuri, participanţii la program beneficiază de un interval de una sau două săptămâni, destinat studiului individual asistat, necesar aprofundării cunoştinţelor teoretice dobândite, rezolvării unor studii de caz și elaborării unui proiect – ”Proiect de îmbunătăţire a calității serviciilor de sănătate”, în vederea susținerii examenului final.

Programul de pregătire se desfăşoară zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.00 – ONLINE.

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:

- formularul de înscriere;

- copia semnată ”conform cu originalul” a actului de identitate;

- copia documentului care atestă absolvirea studiilor, semnată ”conform cu originalul”;

- copia semnată ”conform cu originalul” a documentului privind schimbarea numelui, după caz;

- copia semnată ”conform cu originalul” a documentului care atestă achitarea taxei de participare, în valoare de 2596,00 lei (integral sau în cel mult două tranşe).

- documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală), în original;

- adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare şi perfecţionare, în original, după caz.

 

Dosarul cu documentele mai sus menţionate poate fi trimis prin curier sau prin poştă la sediul instituţiei (Str. Vaselor nr. 31, 021253, sector 2, Bucureşti, în atenția secretarului didactic, d-na Adina ADAM) sau prin poșta electronică, la adresa de e-mail This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it .

    

În cazul renunţării de a participa la program, taxa de curs poate fi restituită doar până la data începerii cursului.

 

Contravaloarea taxei de participare poate fi achitată la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos:

Beneficiar: SNSPMPDSB; CIF: 26328134; cont: RO 80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2, Bucureşti

După promovarea examenului final, participanţii vor primi un Certificat de absolvire, eliberat de către SNSPMPDSB.

 

Informaţii suplimentare se pot obţine la SNSPMPDSB, astfel:

-      Secretar didactic: D-na Adina ADAM, telefon 0753.093.223 sau 021.252.8022 – int. 166/143, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

-      Coordonatorul programului: Dr. Anca HALDAN - e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

Publications

» A comparison of health system responses to COVID-19 in Bulgaria, Croatia and Romania in 2020
» Retrospective analysis and time series forecasting with automated machine learning of ascariasis, enterobiasis and cystic echinococcosis in Romania
» Balancing financial incentives during COVID-19: a comparison of provider payment adjustments across 20 countries
» The Use of Minimal Invasive Surgery versus Open Approach in Hospitalized Cases. A Study Analysis of the DRG Romanian Database 2008-2018
» N-Pep-12 supplementation after ischemic stroke positively impacts frequency domain QEEG
» Romanian GPs Involvement in Caring for the Mental Health Problems of the Elderly Population: A Cross-Sectional Study
» Resource use during systematic review production varies widely: a scoping review
» Societal Cost of Ischemic Stroke in Romania: Results from a Retrospective County-Level Study
» "Top-Three" health reforms in 31 high-income countries in 2018 and 2019: an expert informed overview
» To what extent is Romania prepared to join Health Technology Assessment cooperation at european level
» Rapid assessment of other technologies using the HTA Core Model®for Rapid Relative Effectiveness Assessment: Hypoglossal Nerve Stimulation Systems for Treatment of Obstructive Sleep Apnea Project ID: OTCA21
» Rapid assessment of other technologies using the HTA Core Model®for Rapid Relative Effectiveness Assessment: Biodegradable Rectum Spacers to Reduce Toxicity for Prostate Cancer Project ID: OTCA23
» Incidence and time trend of hip fractures in romania: a nationwide study from 2008 to 2018
» Hospital reforms in 11 Central and Eastern European countries between 2008 and 2019: a comparative analysis
» Aggressive Behaviors among 15–16-Year-Old Romanian High School Students: Results from Two Consecutive Surveys Related to Alcohol and Other Drug Use at the European Level
» Time Series Analysis and Forecasting with Automated Machine Learning on a National ICD-10 Database

■■■

Search on site

онлайн фильмы

Affiliations

Useful links

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Ministerul sănătății
Ministerul
sănătății

Register

*
*
*
*
*

* Field is required