snspms.ro

English
A+ R A-

Școala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti
anunţă deschiderea, începând cu data de 18.06.2020, a Programului de formare
"MANAGEMENT SPITALICESC PENTRU DIRECTORII DE ÎNGRIJIRI ŞI ASISTENŢII ŞEFI" – AMD 36 – ONLINE 

 

Scopul programului este de a asigura pregătirea asistenţilor medicali/a moaşelor pentru funcţia de Director de îngrijiri sau Asistent şef şi este creditat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moaşelor și Asistenților Medicali din România.

Cursul se adresează tuturor asistenților medicali, moașelor și asistenților medicali generaliști cu studii postliceale și grad principal, și celor cu studii superioare absolvite cu diplomă / licenţă ȋn domeniul medical.

Programul are o durată efectivă de 5 săptămâni, se va desfăşura ONLINE, fiind structurat în două părți, astfel:

Partea a I-a cuprinde 3 module complexe de curs, fiecare cu o durată de câte 2 zile, respectiv câte 6 ore/zi, un modul pe săptămână, în total 3 săptămâni, după cum urmează:

  • Managementul organizării şi finanţării serviciilor spitalicești
  • Managementul resurselor umane
  • Comunicarea la nivelul spitalului


Partea a II-a cuprinde 2 module complexe de curs, fiecare cu o durată de câte 2 zile, respectiv câte 6 ore/zi, un modul pe săptămână, în total 2 săptămâni, după cum urmează:

  • Sistemul de management al calităţii
  • Managementul calităţii îngrijirilor spitaliceşti


Documentele necesare pentru înscriere, care pot fi trimise pe e-mail, depuse direct la secretariatul didactic al SNSPMS sau pot fi transmise prin poştă, sunt următoarele:

  1. Formularul de înscriere (semnat conform cu originalul)
  2. Copia actului de identitate
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor
  4. Copia documentului care atestă promovarea examenului de grad principal
  5. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz
  6. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare în valoare de 903,00 lei; contravaloarea taxei de participare poate fi achitată la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos: beneficiar SNSPMPDSB, CIF: 26328134 şi cont: RO80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti
  7. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală etc), în original;
  8. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare, în original.

Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină.

Înscrierea în program se face în ordinea cronologică a depunerii/transmiterii documentelor de înscriere, până la completarea locurilor pentru o serie de program, în limita a maxim 25 de locuri.

Programul se va desfăşura ONLINE, în zilele de joi-vineri, în intervalul orar 09.30 – 15.30.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul SNSPMPDSB, secretariatul didactic – persoana de contact d-na Adina ADAM, telefon 021-252.35.51, 021- 252.79.51, 0753093223 (e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it )

Coordonatorul programului: Dr. Ruxandra DIACONESCU, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

NSPHMPDB on Facebook

Search on site

онлайн фильмы

Affiliations

Useful links

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Ministerul sănătății
Ministerul
sănătății
 

Register

*
*
*
*
*

* Field is required